1 2 3 4 5 6

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 4

    1. Dimpotrivă, fiți buni unii față de alții, înțelegători, iertându-vă unii pe alții, așa cum și Dumnezeu v-a iertat în Cristos.

Capitolul 5

    1. Așadar, fiți imitatorii lui Dumnezeu ca niște copii iubiți
    1. și trăiți în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă.
    1. Cât despre desfrâu și orice fel de necurăție sau lăcomie de avere, nici să nu se pomenească între voi, așa cum se cuvine unor sfinți,
    1. nici vorbe obscene sau necugetate, nici glume indecente, care nu se cuvin, ci mai degrabă rugăciuni de mulțumire
    1. pentru că, aceasta să o știți, nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, sau care este idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
    1. Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării.
    1. Așadar, să nu vă faceți părtași cu ei.
    1. Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii,

III. PARTEA MORALĂ

TRĂIREA MISTERULUI LUI CRISTOS ÎN BISERICĂ

Unitatea Bisericii în diversitatea carismelor

Capitolul 4

32 Dimpotrivă, fiți buni unii față de alții, înțelegători, iertându-vă unii pe alții, așa cum și Dumnezeu v-a h iertat în Cristos.

Capitolul 5

1 Așadar, fiți imitatorii lui Dumnezeu ca niște copii iubiți 2 și trăiți în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi a și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă. 3 Cât despre desfrâu și orice fel de necurăție sau lăcomie de avere, nici să nu se pomenească între voi, așa cum se cuvine unor sfinți, 4 nici vorbe obscene sau necugetate, nici glume indecente, care nu se cuvin, ci mai degrabă rugăciuni de mulțumire 5 pentru că, aceasta să o știți, nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, sau care este idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
     6 Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării. 7 Așadar, să nu vă faceți părtași cu ei. 8 Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii,

 

Note de subsol


h În câteva manuscrise vechi apare varianta: ne-a iertat.
a Multe manuscrise importante au: v-a iubit pe voi.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro